Il 15 giugno è l’anniversario della morte a soli 39 anni (nel 1889) del poeta, scrittore, giornalista e politico romeno Mihail Eminovici, conosciuto con lo pseudonimo Mihai Eminescu (1850-1889)
it.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
eo.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
considerato il padre della moderna lingua romena, ed il più grande poeta romeno.
Le sue opere sono state tradotte in oltre 60 lingue.
In Esperanto è apparso:
– Noaptea (Nokto), trad. Kálmán Kalocsay, “Esperanto de UEA” 1931-12, p. 166;
– in “Eterna bukedo”, 1931, p. 243-246; in “Tutmonda Sonoro”, Budapest 1981, trad. Kálmán Kalocsay, p. 481-483:
La stelo
Sopiro
Nokto
Sola sopir’ de l’ sin’
– Luceafărul (Luĉifero), trad. Jozefo Petrin. – San Francisco: California Publishing Company, 1998
– Luceafărul (La Vesperstel’), trad. Jozefo E. Nagy. – Berkeley: Bero, 2000
– Eminescu en Esperanto. Poeziaĵoj; traduttori vari. – Timișoara: Mirton, 2001; seconda edizione, 2005
– Al miaj kritikistoj, trad. Ionel Oneţ – Beletra Almanako 2009-5.
Trascrivo, in romeno e nella versione in Esperanto di Kálmán Kalocsay, la poesia “Noaptea” (Notte), ed allego un particolare della banconota romena da 500 lei, con il ritratto di Eminescu.
Una curiosità linguistica: “Luceafărul” è tradotto in italiano sia “Lucifero”, sia “Espero” (con l’accento sulla prima sillaba); si tratta del pianeta Venere, che è al tempo stesso “stella della sera” (Espero) e “stella del mattino” (Lucifero), perché è il primo corpo celeste che si può vedere di sera, ma è anche l’ultimo che scompare al mattino. Èspero, parola affine all’italiano “vespro/ vèspero” e all’Esperanto “vespèro” ( = sera), non ha niente a che vedere con la parola “Espèro” dell’Esperanto (con l’accento sulla seconda sillaba), che significa “Speranza”.
NOAPTEA
Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
pân’ ce mintea îmi adoarme, pân’ ce genele-mi clipesc;
lumânarea-i stinsă-n casă… somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
gâtul… iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.
Cu-ale tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate,
tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci;
ş-apoi ca din vis trezită, cu mâinuţe albe, dulci,
de pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.
Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc
şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.
O! desmiardă, pân’ ce fruntea-mi este netedă şi lină,
o! desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,
pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,
pân’ nu-i faţa mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână.
Mihai Eminescu
NOKTO
Nokto. Milde kaj ruĝblue en la forn’ la fajro brulas,
el angul’ ĝin rigardante sur kanap’ min sternas mi,
la animo endormiĝas, la palpebrojn fermas mi,
estingiĝis lum’ en domo, sorĉa sonĝ’ min mole lulas.
Nun vi tra l’ mallumo venas, alridetas min proksime,
blanka, kvazaŭ neĝa vintro, dolĉa, kvazaŭ printemp-tag’.
Sidu en la sino, kara, ĉirkaŭringu min per brak’,
kaj rigardu miajn palajn vangojn ame kaj intime.
Per balzamaj, blankaj brakoj, rondaj brakoj, vi min kole
ĉenas, kaj sur mia brusto via kapo kuŝas nun,
poste vi la blankan manon levas, kaj ĝi tuŝas nun
sonĝe mian tristan frunton, harojn forkaresas mole.
Mian frunton en trankvilon lulas la kareso flata,
min kredante dorma, ruze, kisas vi per arda tuŝ’
min sur la okuloj fermaj, sur la frunto, sur la buŝ’,
kaj vi ridas, kiel sonĝo ridas en anim’ ravata.
Ho, karesu, dum la frunto estas glata kaj serena,
ho, karesu, dum vi junas, kvazaŭ suno de aŭror’,
dum vi puras, kvazaŭ roso, dum vi dolĉas, kvazaŭ flor’,
dum ĉi frunt’ ne estas falta, kaj ĉi kor’ ne maljun-svena.
Mihai Eminescu, trad. Kálmán Kalocsay
